Fotbalul...

Fotbalul e prea departe

În anii ‘80, fotbaliştii erau peste tot. Nu dispăreau nici când erau şterşi din ziare, din componenţa echipelor în care jucaseră, când golurile lor rămâneau fără autor. Cei de azi nu ştiu ce înseamnă să rămâi orfan de un fotbalist, cum s-a întâmplat când Marcel Răducanu sau Belo au fugit din ţară, devenind, ca Phoenicşii, inamici publici supuşi extragerii din memorie.

Numai că nu poţi uita un fotbalist bun. Ca marii inventatori din matematică sau din fizică, au lăsat în urmă realizări ce le poartă numele. De pildă, golurile Lucescu – Dudu Georgescu erau un fel de teoremă cu doi autori, enunţată de primul, demonstrată de cel de-al doilea. Efectul lui Hagi când şuta de la 25 de metri, din alergare, constituia un mister mai mare decât cel al lui Coandă. Ţin minte că Balaci pătrunsese şi în rebusurile cu pistă dublă, unde “Balaci în careu”, şase litere, însemna “SERATĂ”. Un portar e suma marilor plonjoane pe care tu le-ai făcut în sufragerie, scoţând goluri imparabile de lângă piciorul mesei, pe care nici Vasile Iordache sau Ţeţe Moraru nu le-ar fi evitat. Un fotbalist e construit din închipuire turnată peste armătura minutelor în care l-ai văzut jucând. “Când ieşea Nelu Oblemenco prin oraş, mergeam 200-300 copii după el”, povesteşte Cristi Minculescu şi parcă-l vezi pe “Tunar” ca pe un fluierar din Hamelin, parcurgând oraşul cu o trenă de ţânci după el.

Poate de vină este nocturna, care a transformat vizual jucătorul într-un produs strălucitor de vitrină, căci fotbalul anilor ‘80 era o activitate solară, cu o fâşie de teren muşcată de umbră. Ori poate că lipseşte radioul cu ale sale mii de meciuri transmise “în orb”. Păi, ajungeai să ştii pe ce stadion dădea Minoiu legătura numai după vuietul tribunei care preceda vocea crainicului. Când partidele din deplasare ale echipelor noastre de club aproape că dispăruseră de pe micul ecran, construiai meciul doar din vorbele comentatorului de la radio. Din “Ţălnar pătrunde pe dreapta cu mingea la picior … driblează un adversar … centrează în careu … GOOOL Augustin!!!” făceai, în imaginaţie, un “high definition”. A doua zi dimineaţă, venea şi ultima piesă din puzzle: poza tulbure, alb-negru, din “Sportul”, cu portarul luat din spate zburând prin aer şi mingea deja trecută de el. Când golul apărea, în sfârşit, la Telejurnal, era doar o palidă reconstituire.

Astăzi, toate meciurile se dau la televizor, iar jucătorii se află mereu la un buton distanţă, sunt reproduşi fidel pe jocurile FIFA, îi poţi cumpăra şi vinde în FIFA Manager. Nu sunt însă ai tăi, cum erau, de pildă, Dumitru, Crişan sau Coraş. Fotbalul e mereu aici, prea aici, de aceea rămâne cumva prea departe.

sursa: http://www.adriangeorgescu.ro/2010/11/16/fotbalul-e-prea-departe/